România, eșec dur cu Danemarca, la Campionatul Mondial de Handbal feminin – Cronica Sportivă

1. Naţionala României a pierdut categoric ultimul meci din grupa E a Campionatului Mondial, chiar cu gazda Danemarca, scor 39-23 (21-10). Ambele echipe erau calificate anterior în grupele principale.

2. Universitatea Craiova a trecut la scor pe teren propriu, 4-0, de formaţia Farul Constanţa, într-un meci din grupa D a Cupei României. Oltenii merg în optimile de finală. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

3. FC Voluntari a încheiat la egalitate în deplasare, scor 0-0, cu UTA Arad, în grupa D a Cupei României. Ilfovenii s-au calificat în optimile de finală. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

4. CS Tunari a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu Gloria Buzău, într-un meci din cadrul grupei D a Cupei României. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

5. Arsenal a câștigat spectaculos, pe terenul celor de la Luton Town, în cadrul etapei a 15-a din Premier League, cu 4-3. Golul victoriei a fost marcat în minutul 90+7.

6. Dinamo Bucureşti a învins pe teren propriu, formaţia franceză Chambery Savoie, scor 36-33 (23-14), în ultima etapă din grupa G a European League la handbal masculin. Formația din Capitală e calificată în grupele principale.

7. UBT Cluj a cedat în deplasare, cu finalista din 2023 a BKT Eurocup, Turk Telekom, 95-84 (53-48), în prima etapă din returul grupei B. 

8. CSM Constanţa a pierdut în deplasare, cu gruparea portugheză Sporting CP, scor 34-28 (21-16), în ultimul meci din grupa H a European League la handbal masculin.

9. Echipa de baschet masculin SCM Timişoara a fost învinsă în deplasare, de KK Dubrava, în grupa B a Alpe Adria Cup, scor 78-72 (40-38). Este primul eşec în şase partide pentru echipa lui Dragan Petricevic. News.ro

10. Echipa de volei feminin CSM Bucureşti a învins pe teren propriu, formaţia elenă Panathinaikos, scor 3-0, în returul ”optimilor” Challenge Cup, dar a ratat calificarea în ”sferturile” competiţiei, în urma ”setului de aur”. 

11. Stafeta României în proba de 4×50 metri liber, cu David Popovici în componenţă, a ocupat locul 7 în finală la Campionatele Europene de Nataţie în bazin scurt.

12. Triumfător al Cupei Mondiale din Qatar în urmă cu mai puţin de un an şi câştigător al celui de al optulea Balon de Aur la 30 octombrie, argentinianul Lionel Messi a fost ales „Sportivul anului” de către revista Time. News.ro

13. Ultima clasată din Premier League, Sheffield United se va despărţi de antrenorul Paul Heckingbottom, primul manager demis în acest sezon din prima ligă engleză. Îl va înlocui cu Chris Wilder.

14. Cupa Mondială la tenis de masă pe echipe mixte 2023 s-a încheiat pentru România în grupe, după ce ”tricolorii” au pierdut cu Franța, 5-8.

15. Patinoarul Allianz-Ţiriac din Otopeni găzduieşte, în perioada 6-10 decembrie, cea de-a şasea ediţie a competiţiei internaţionale de patinaj artistic EduSport Trophy, la care participă 212 sportivi din 19 ţări. News.ro

16.Meciul dintre Bayern Munchen şi Union Berlin, care ar fi trebuit să se dispute la 2 decembrie, pe Allianz Arena, dar a fost amânat din cauza ninsorilor abundente a fost reprogramat pentru 24 ianuarie 2024.

17. Minaur Baia Mare va evolua cu RK Vogošca, din Bosnia-Herţegovina, iar Steaua Bucureşti va întâlni formaţia HCB Karvina, din Cehia, în optimile de finală ale European Cup la handbal masculin.

18. Portarul lui Newcastle, Nick Pope a suferit o luxaţie la umăr şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale. El urmează să fie indisponibil cel puţin 4 luni. News.ro

Programul transmisiunilor de miercuri:

  • 19:00 – Cupa României – Rapid – CFR Cluj – Digi Sport 1, Prima Sport 1
  • 19:00 – Cupa României – FC Botoșani – ”U” Cluj – Digi Sport 2, Prima Sport 2
  • 19:00 – Cupa României – CSM Alexandria – CSA Steaua – – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 19:00 – Baschet EuroCup – Wolves – Paris – Prima Sport 5
  • 21:30 – Premier League – Sheffield – Liverpool – Digi Sport 4, Prima Sport 4, Orange Sport 3
  • 21:30 – Premier League – Crystal Palace – Bournemouth – Prima Sport 5 
  • 22:00 – Cupa Italiei – Fiorentina – Parma – Prima Sport 3 
  • 22:15 – Premier League – Aston Villa – Manchester City – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 22:15 – Premier League – Manchester United – Chelsea – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
Ți-ar mai putea plăcea
România va juca barajul pentru calificarea la turneul final al Cupei Davis – Cronica Sportivă
FCSB – U Craiova 0-0, în derby-ul Ligii 1 Casa Pariurilor – Cronica sportivă