Astronomii au descoperit apă și molecule organice lângă o stea tânără activă – Cronica Spațială
1. Astronomii au descoperit un “râu de stele” în spațiul intergalactic într-un roi de galaxii situat la circa 300 de milioane de ani-lumină depărtare. Acesta are o lungime de 1,7 milioane de ani-lumină, este unul dintre cele mai lungi identificate până acum și primul de acest gen descoperit în afara unei galaxii. (Science Alert)
2. Astronomii au descoperit apă și molecule organice lângă o stea tânără masivă și activă situată într-o regiune a spațiului în care se formează stele cunoscută sub numele NGC 6357. Descoperirea sugerează că exoplanetele s-ar putea forma inclusiv în condiții de mediu dificile și că astfel de exoplanete ar putea oferi condiții prielnice de viață. Descoperirea a fost realizată de cercetătorii de la Max Planck Institute for Astronomy (MPIA) cu telescopul spațial James Webb. (Max Planck Institute)
3. Cercetătorii chinezi au identificat forme poligonale neregulate la o adâncime de 35 de metri în regiunea marțiană Utopia Planitia, acolo unde a amartizat roverul Zhurong. Formele respective au dimensiuni de la câțiva centimetri la zeci de metri. Principalele ipoteze sunt că formele geometrice au o vechime de miliarde de ani și sunt rezultatul ciclurilor de îngheț-dezgheț sau a faptului că în zona respectivă a curs lavă vulcanică. (Science Alert)
4. Unul dintre giroscoapele telescopului spațial Hubble furnizează date eronate, motiv pentru care activitățile științifice au fost suspendate până la identificarea problemei. În prezent, doar trei dintre cele șase giroscoape ale telescopului sunt funcționale, printre care și cel care a furnizat acum erori. Pentru o funcționare optimă, Hubble are nevoie de cel puțin trei giroscoape. (NASA)
5. NASA a amânat lansarea misiunii DragonFly pentru iulie 2028. Sonda spațială este comparată cu o dronă care va avea rolul de a analiza Titan, unul dintre sateliții planetei Saturn. Scopul misiunii este identificarea de compuși organici pentru a afla dacă satelitul este capabil să susțină viața. Misiunea era programată inițial pentru lansare în 2027, însă a fost amânată din motive financiare. (Interesting Engineering)
6. NASA a anunțat că misiunea ESCAPADE a fost programată pentru lansare în august 2024 cu o rachetă New Glenn dezvoltată de Blue Origin. Aceasta va deveni prima lansare cu New Glenn pentru Blue Origin, iar NASA admite că riscurile asociate acestei misiuni sunt ridicate, ca urmare a lipsei de experiență a companiei lui Jef Bezos. Totuși, riscul a fost acceptat pentru că misiunea în sine nu este una vitală pentru programele spațiale NASA. ESCAPADE prevede plasarea pe orbita lui Marte a doi sateliți care să studieze interacțiunea vântului solar cu magnetosfera planetei. (Space News)
7. China a publicat primele imagini cu forma completă a Stației Spațiale Chineze. Imaginile au fost realizate de astronauții misiunii Shenzhou 16 la plecarea de pe stația spațială pentru a reveni pe Pământ. Stația Spațială Chineză a fost finalizată în acest an, se află la o altitudine cuprinsă între 340 și 450 de kilometri și este de circa cinci ori mai mică decât Stația Spațială Internațională. (Space)
8. Prima lansare a noii rachete Ariane 6 dezvoltată de Agenția Spațială Europeană va avea loc în intervalul 15 iunie – 31 iulie 2024, cu un termen mai precis așteptat în primăvară. Anunțul a fost făcut după testul static efectuat cu succes la începutul lunii septembrie. Un nou test static este programat în 7 decembrie în Germania, pentru ca în 15 decembrie să aibă loc un test de alimentare cu carburant. (Space News)
9. Misiunea Artemis III, care urmează să trimită primii astronauți pe Lună după 1972, are șanse minime să aibă loc în 2025, conform programării actuale din partea NASA, potrivit unui audit independent. Principalele probleme au fost identificate la dezvoltarea landerului și a noilor costume spațiale. Autorii auditului afirmă că, pe baza modului în care lucrează NASA în prezent, misiunea va avea loc abia în 2027. (GAO)
10. Compania aeronautică Thales Alenia Space a început construcția unui modul lunar MPH (MultiPurpose Habitat) care ar urma să fie utilizați de astronauții care vor ajunge pe Lună. Contractul propriu zis este semnat cu Agenția Spațială Italiană. (Thales Alenia Space)