Coreea de Sud va începe să testeze o monedă digitală în ultimul trimestru al anului viitor – Cronica de Tehnologie
1. Operatorul italian Fastweb, deținut de Swisscom, ia în calcul cumpărarea Vodafone Italy. În ultimele luni, Vodafone s-a aflat în discuții pentru o posibilă fuziune cu Iliad, a miliardarului francez Xavier Niel, după ce a refuzat oferta de €11.25 miliarde făcută de acesta anul trecut. (Bloomberg)
2. Comisia Europeană urmează să aprobe necondiționat achiziția iRobot făcută de Amazon pentru $1.4 miliarde. Asta după ce, în iulie, reprezentanții Comisiei se declarau îngrijorați de efectele asupra concurenței pe care această achiziție le-ar putea avea. (Reuters)
3. Procurorii americani cer instanței să anuleze decizia prin care fondatorului Binance Changpeng Zhao îi este permis să călătorească în Emiratele Arabe Unite. Verdictul procesului, în care Zhao a pledat vinovat, este așteptat în februarie, iar procurorii cred că există un mare risc ca acesta să ne se mai întoarcă în Statele Unite. (Bloomberg)
4. X/Twitter va afișa, din nou, titlurile la știrile postate în cadrul rețelei, anunță Elon Musk, fără a spune și când se va întâmpla asta. Platforma a încetat să mai afișeze titlurile știrilor în luna august, creând confuzie și forțând publisherii să posteze imagini cu titlurile știrilor, alături de link-uri. (TechCrunch)
5. Nvidia este dată în judecată de compania de tehnologie auto Valeo pentru furt de secrete comerciale. Situația a fost creată de un fost inginer Valeo, condamnat deja în Germania pentru încălcarea secretelor comerciale, care acum lucrează pentru Nvidia. În timpul unei conferințe video între cele două companii, acesta a dat share, din greșeală, unor documente pe care le-a furat de la fostul angajator. (Bloomberg)
6. Formula 1 va folosi inteligența artificială în ultima cursă a anului, pentru a evalua mai rapid cazurile în care piloții depășesc limitele pistei cu toate cele patru roți. După ce, doar în Austria, stewarzii au avut de analizat în jur de 1.200 de cazuri, FIA speră că AI-ul va sorta situațiile care trebuie verificate de oficiali, măsurând efectiv pixelii. (Profit.ro)
7. Coreea de Sud va începe să testeze o monedă digitală în ultimul trimestru al anului viitor. În cadrul programului pilot, vor fi selectate 100.000 de persoane, care vor putea folosi jetoane de depozit bazate pe moneda digitală a băncii centrale, într-un mod similar cu utilizarea unui voucher în magazin. (Korea Times)
8. Prețul litiului continuă să scadă, metalul folosit în baterii fiind acum cu 75% mai ieftin decât la începutul anului. Doar luna aceasta, prețurile carbonatului de litiu (o formă semiprocesată a metalului) au scăzut în China cu 20%. (Bloomberg)
9. OpenAI extinde la nivel global accesul la comenzile vocale pentru ChatGPT. După lansarea în Statele Unite din septembrie, toți utilizatorii versiunii gratuite a chatbot-ului vor putea acum să comunice vocal cu acesta prin intermediul aplicațiilor mobile. (Profit.ro)
10. După YouTube, Google merge mai departe și cu planurile de obstrucționare a extensiile de blocare a reclamelor pentru Chrome. Compania a anunțat că va implementa specificațiile Manifest V3, care vor limita drastic capacitățile extensiilor de a folosi seturi de reguli, în iunie 2024. (MalwareBytes)