Ciucă: Dacă partidul îmi va cere voi candida la prezidențiale – Cronica dimineții

1. Economia României va crește anul viitor cu 3,4%, iar câștigul mediu net lunar va atinge 4.733 lei, indică noile prognoze ale Guvernului. (Profit.ro)

2. Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat că dacă partidul îi va cere să candideze la alegerile prezidenţiale va face acest lucru. (News.ro)

3. Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 117,18 miliarde lei, la finalul lunii septembrie, în creştere cu 32,1% faţă de nivelul înregistrat la aceeaşi dată din 2022. (Digi24)

Din Cronica de Carte: O cercetare a Asociației Bibliotecilor Americane indică faptul că tinerii sunt mari fani ai bibliotecilor publice, mai mult de jumătate dintre mileniali (cei născuți între 1981 și 1996) și din cei din generația Z (cei născuți între 1995 și 2005) vizitând o bibliotecă în ultimele 12 luni; cărțile tipărite sunt formatul de carte preferat al acestora, ei cumpărând și citind două cărți tipărite în fiecare lună; ei primesc recomandările de carte din social media (mai ales Instagram și Tiktok) și din filmele urmărite. (Link)

4. Un număr de 47.854 de firme au fost radiate la nivel național în primele nouă luni din 2023, cu 7,9% mai puține comparativ cu perioada similară a anului trecut. (Profit.ro)

5. România are 9 instructori într-una dintre cele mai mari baze aeriene ale Statelor Unite. Ei pregătesc piloți de vânătoare în cadrul unui program NATO din care fac parte 14 ţări. (G4Media)

6. Săptămâna aceasta, 13 biserici din diferite raioane din Republica Moldova vor trece oficial la Mitropolia Basarabiei, alte 50 urmând. De la începutul invaziei rusești în Ucraina, peste 60 de preoți parohi din R. Moldova au trecut de la Mitropolia Moldovei, ce ține de Rusia, la cea a Basarabiei, care ține de România. (EuropaLibera)

Din Cronica de Mediu: Anul 2023 este pe punctul de a deveni cel mai călduros an înregistrat vreodată. Vremea caldă din octombrie a ridicat media acestui an la +1,43 de grade Celsius față de perioada preindustrială, foarte aproape de pragul de +1,5 grade, care ar fi urmat să fie atins peste câțiva ani. (TheGuardian)

7. Preşedintele Volodimir Zelenski a menţionat România printre ţările cărora le-a mulţumit, duminică seara, pentru că au ajutat Ucraina cu apărarea antiaeriană, în condiţiile în care iarna se apropie şi este de aşteptat ca Moscova să-şi intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene. (News.ro)

8. Statele Unite au cerut clarificări cu privire la comentariile premierului Benjamin Netanyahu, făcute sâmbătă, potrivit cărora Israelul va deţine responsabilitatea securităţii în Fâşia Gaza, pentru o perioadă nedeterminată, după ce se va încheia războiul împotriva grupării teroriste Hamas. (News.ro)

Știrea Hope.ro: Alți 86 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit din Fâşia Gaza.

9. Preşedintele american Joe Biden doreşte să restabilească legăturile cu China la nivel militar, a declarat consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan. Cei doi președinți se vor întâlni săptămâna aceasta la San Francisco. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Kosovo a învins pe teren propriu, scor 1-0, echipa naţională a Israelului într-un meci contând pentru grupa I a calificărilor pentru Euro 2024, în care lider este România.

10. Publicația britanică „Express” scrie, după o serie de cercetări recente, că cel mai ieftin târg de Crăciun din Europa este la Sibiu. În acest an, târgul se va deschide pe 17 noiembrie. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Nadia Comăneci a împlinit duminică 62 de ani:

Ți-ar mai putea plăcea
România a avut a 12-a cea mai ridicată creștere economică anuală din cele 23 de state ale Uniunii Europene care au publicat datele pentru trimestrul al doilea – Cronica dimineții
În România „nu a existat și nu există un sistem integrat de identificare a donatorului și a primitorului de organe” – Cronica dimineții