Împrumuturile contractate de către Guvern au trecut de 174 miliarde de lei – Cronica serii

1. Împrumuturile contractate de către Guvern au trecut de 174 miliarde de lei pentru primele zece luni din acest an, în contextul în care necesarul brut de împrumut a fost majorat la început de octombrie de la 160 miliarde lei (anunțat la început de an) la 180 de miliarde de lei, pentru a acoperi un deficit bugetar mai mare decât a fost anticipat. (Profit.ro)

2. În ședința Coaliției de joi, potrivit unor surse politice, liderii PSD și PNL au stabilit că în funcție de cât va fi deficitul bugetar anul acesta, o să fie stabilită și țintă pentru anul următor, estimată la aproximativ 4,5% din PIB. (Digi24)

3. Anul trecut, din România au fost efectuate exporturi definitive de produse militare în valoare totală de 215 milioane euro, din care cele către Israel au însumat 53 milioane euro. Următoarele destinații ca valoare au fost Norvegia (37 milioane euro), Bulgaria (32 milioane euro), SUA (11 milioane euro) și Pakistanul (9 milioane euro). (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Divizia Apple Health continuă să lucreze la extinderea portofoliului de tehnologii, lucrând inclusiv la un sistem neinvaziv de monitorizare a zahărului din sânge. În ciuda dificultăților și întârzierilor cu care se confruntă în procesul de dezvoltare, compania vrea să dezvolte și produse pentru măsurarea tensiunii arteriale, măsurarea temperaturii și coaching-ul virtual pentru sănătate și fitness. (Bloomberg)

4. Comisia Europeană va recomanda într-un raport ce urmează să fie publicat la 8 noiembrie începerea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la UE, au declarat surse europene. (G4Media)

5. Biroul Politic Judeţean al PNL Timiş l-a votat, în unanimitate, pe Nicolae Robu drept candidat al partidului la Primăria Timişoara. Candidatura lui Robu trebuie validată şi de Biroul Politic Naţional al partidului. (Debanat)

6. Forțele armate americane au anunțat miercuri că au distrus o rachetă balistică intercontinentală „Minuteman III” deasupra Oceanului Pacific după ce o anomalie a fost detectată în urma lansării de la baza aeriană Vandenberg din California. Anunțul făcut de US Air Force nu a oferit alte detalii, rezumându-se la a preciza că a fost format un grup de analiză pentru a investiga cauzele. (Hotnews)

Stirea Hope.ro: Participarea taților la creșterea copiilor încă din copilăria timpurie scade riscul ca aceștia să sufere de probleme psihice la pubertate. În România a intrat în vigoare legea care dă tatălui două luni de concediu parental.

7. Comandantul Forțelor Armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, 50 de ani, a declarat, într-un interviu pentru The Economist, preluat de Ukrainska Pravda, că „fără o combinație de noi tehnologii pentru a învinge armata rusă, riscă un război prelungit de tranșee, care ne-ar putea epuiza”. „Dacă va continua războiul de tranșee, ne vom trezi că nu avem suficienți oameni care să lupte”. (Libertatea)

8. Vânzările de mașini Ferrari echipate cu motoare hibride le-au depășit, pentru prima dată, pe cele cu echipate cu motoare clasice. Aproximativ 51% dintre mașinile Ferrari vândute între iulie și septembrie au fost hibride, comparativ cu 43% în ultimele trei luni și doar 19% în urmă cu un an. (FT)

Din Cronica de Turism: Autoritățile locale din Milano au interzis vânzarea de mâncare și băutură “la pachet” în centrul orașului în intervalul orar 00:00 – 06:00 în timpul săptămânii și 01:30 – 06:00 în weekend, după ce locuitorii au dat primăria în judecată din cauza zgomotului cauzat de viață de noapte a turiștilor. Măsura se aplică inclusiv pentru aparatele automate și va fi în vigoare cel puțin până în 19 noiembrie. (Euronews)

9. Disney va cumpăra partea NBC Universal din Hulu și va deveni proprietar unic al serviciului de streaming. Pentru cota sa de 33%, NBCU va primi în jur de $8,61 de miliarde. Tranzacția evaluează Hulu la 27,5 miliarde de dolari. (News.ro)

10. Ministrul de Externe al Uruguayului, Francisco Bustillo, a demisionat miercuri, după ce apeluri telefonice transmise presei locale au sugerat că a încercat să obstrucționeze o anchetă privind eliberarea unui pașaport pentru traficant de droguri condamnat. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Sezon terminat pentru Simona Halep, afectata de o hernie de disc
Cronica serii – Tăriceanu: ALDE nu se va implica în campania pentru referendumul privind redefinirea familiei