Vacanțele din Antalya se vor scumpi anul viitor cu 5% – 10% – Cronica de Turism

1. Italia intenționează să mărească taxa pe veniturile din închirierea locuințelor pe termen scurt de la 21% la 26% începând din 1 ianuarie 2024, pentru proprietarii care au pe piață mai mult de o locuință la închiriat. Dacă intenția va fi pusă în practică, iar proprietarii transferă integral costurile către clienți, prețurile la anumite cazări de apartamente de pe platforme precum Booking sau Airbnb ar putea crește cu circa 4%. (Reuters)

2. Autoritățile locale din Milano au interzis vânzarea de mâncare și băutură “la pachet” în centrul orașului în intervalul orar 00:00 – 06:00 în timpul săptămânii și 01:30 – 06:00 în weekend, după ce locuitorii au dat primăria în judecată din cauza zgomotului cauzat de viață de noapte a turiștilor. Măsura se aplică inclusiv pentru aparatele automate și va fi în vigoare cel puțin până în 19 noiembrie. (Euronews)

3. Hotelierii din Antalya afirmă că prețurile la pachetele de vacanță vor crește anul viitor cu 5% – 10%, în special ca urmare a creșterii inflației. Aceștia admit că o creștere prea mare a prețurilor ar putea determina o parte din potențialii clienți să caute alte destinații. (News.ro)

4. Expoziția Global Village din Dubai a fost redeschisă publicului la sfârșitul lunii octombrie și va putea fi vizitată până în 28 aprilie 2024. În cadrul expoziției există 27 de pavilioane în care 90 de țări din întreaga lume își prezintă în propriul stil principalele elemente culturale. Prețul unui bilet de acces la întreaga expoziție variază între 25 AED – 30 AED, echivalentul a 32 lei – 38 lei. (Yalla Dubai)

5. Compania aeriană Dan Air a anunțat că va muta toate zborurile de pe aeroportul din Brașov pe aeroportul din Bacău începând din luna noiembrie. În total, compania va oferi zboruri pe 13 rute cu plecare din Bacău, dintre care șapte vor fi inaugurate la jumătatea lunii noiembrie, iar alte șase la jumătatea lunii decembrie. (Boarding Pass)

6. Compania aeriană low-cost Wizz Air a inaugurat în această perioadă încă trei zboruri cu plecare din România. Pentru prima oară, Wizz Air oferă zboruri pe ruta București – Salonic, în timp ce zborurile de la București la Tirana și de la Craiova la Dortmund au fost reintroduse în oferta după o perioadă de pauză. (Traveling Mag)

7. Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe a fost redeschis pentru vizitatori la sfârșitul lunii octombrie după doi ani de lucrări de reabilitare, care au vizat toate clădirile din cadrul muzeului. De asemenea, parcul dendrologic a fost reamenajat, iar spațiul expozițional este acum mai mare cu 30%. (WeRadio)

8. CFR SA a anunțat liniile de cale ferată pe care trenurile vor putea atinge viteze de 160 km/h în anul 2024. În total este vorba despre 350 de kilometri de cale ferată, echivalentul a 3,5% din totalul liniilor de cale ferată din România: București Băneasa – Fetești (137 km), Ovidiu – Cernavodă (12 km), Saligny – Medgidia (17 km), Simeria – Alba Iulia (50 km), Ghioroc – Curtici (46 km), Sighișoara – Blaj (75 km), Crăciunel – Coșlariu (12 km). La polul opus, pe segmentul Târgoviște – Aninoasa se va circula cu numai 15 km/h. (Club Feroviar)

9. Programul noului aeroport din Brașov va fi extins de la 12 ore la 16 ore pe zi începând din 15 ianuarie 2024. Astfel, aeroportul va fi deschis în intervalul 07:00 – 23:00 în loc de 07:00 – 19:00 ca în prezent. (Boarding Pass)

10. Travelator propune un weekend prelungit la Madrid pentru 145 de euro de persoană. Prețul include zbord dus-întors cu Wizz Air pentru 67 de euro și trei nopți de cazare în cameră dublă la Habitación pentru 156 de euro. Prețurile sunt valabile pentru perioada 18-21 ianuarie 2024. (Travelator)

Ți-ar mai putea plăcea
Castelul Huniade din Timișoara, redeschis parțial pentru turiști după 20 de ani – Cronica de Turism
Capacitatea de procesare a bagajelor de la aeroportul Otopeni a crescut cu 20% – Cronica de Turism