Banca Mondială: Populația României îmbătrânește și suferă de pe urma unuia dintre cele mai grave exoduri de creiere din întreaga lume – Cronica serii

1. Un raport al Băncii Mondiale arată că populația României îmbătrânește și suferă de pe urma unuia dintre cele mai grave exoduri de creiere din întreaga lume. În ultimii 10-15 ani au emigrat mai mult de 2 milioane de români, reprezentând aproape 20% din forța de muncă. (Hotnews)

2. BNR a anunțat că depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna septembrie 2023 cu 2,7% faţă de luna anterioară, până la 547,93 miliarde lei. (News.ro)

3. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a spus că prin implementarea unor noi măsuri fiscale, cum ar fi limitarea şi plafonarea cheltuielilor în sectorul public, se vor economisi până la sfârşitul anului 8 miliarde de lei, iar astfel România nu riscă blocarea fondurilor europene. (Digi24)

4. Acționarii UniCredit Bank România și AlphaBank România au decis fuziunea celor două subsidiare, care vor duce la formarea celei de-a treia celei mai mari bănci din România. Mișcarea face parte dintr-o tranzacție mai amplă în regiune între cele două grupuri din Italia și Grecia. Aceasta este prima achiziție pe care UniCredit o face în 15 ani. (Profit.ro)

Știrea Hope.ro: A doua persoană din lume care a primit un transplant experimental de inimă de porc se simte bine la o lună după operaţie. Medicii spun că nu sunt semne de respingere sau de infecţie.

5. Oficiul care ar trebui să combată spălarea banilor în România nu are încă un software dedicat investigării blockchain, deși infracțiunile cu criptomonede sunt în continuă creștere, iar ultimul raport Moneyval realizat de experți europeni notează că acest sistem informatic trebuia implementat până la finalul anului 2022, începutul lui 2023. (G4Media)

6. Numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a scăzut cu 4%, în primele opt luni din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, la 4.637 de unități. (Profit.ro)

7. Randamentul obligațiunilor emise de SUA a depășit 5% pentru prima dată din 2007, în debutul crizei financiare începute cu falimentul Lehman Brothers. Este o veste proastă pentru toate economiile lumii, în condițiile în care costul la care se împrumută cea mai mare economie a lumii influențează evoluțiile generale. (Economica)

8. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a înaintat luni parlamentului, pentru ratificare, un proiect de lege privind candidatura Suediei la NATO, a anunțat președinția turcă. Dacă Turcia va ratifica aderarea, Ungaria va rămâne singurul stat membru NATO care s-ar opune intrării Suediei în alianță. (G4Media)

Din Cronica de Tehnologie: Chatboții au potențialul de a îmbunătăți îngrijirea medicală, însă, deocamdată nu sunt pregătiți. Un test la care au fost luate în calcul cele mai avansate modele lingvistice arată că acestea nu au informații elementare, precum funcția renală, capacitatea pulmonară și grosimea pielii. În plus, chatboții susțin informații false în funcție de rasă. (AP)

9. China pare să ia măsuri din ce în ce mai agresive împotriva firmelor străine. După ce, în martie, doi angajați de la două companii japoneze au fost arestați, acum au fost reținuți doi angajați WPP Plc, în vreme ce un lucrător Astellas Pharma a fost acuzat de spionaj. În același timp, Foxconn, cel mai important partener local al Apple, este vizat de mai multe investigații. (Bloomberg)

10. NASA actualizează firmware-ul vechi de peste 50 de ani al sondelor spațiale Voyager 1 & 2, aflate acum mult în afara sistemului nostru solar. Update-ul vizează componentele care au cauzat pierderea comunicațiilor, dar și să prevină înfundarea tuburilor de admisie ale propulsorului. (Hackaday)

Ți-ar mai putea plăcea
Populația României va scădea până la 13.7 milioane de locuitori în anul 2060 – Cronica serii
Pentru prima oară din august 2021, nu s-a înregistrat nici un deces din cauza Covid-19 – Cronica serii