Naționala de rugby a României a pierdut și ultimul meci de la Campionatul Mondial – Cronica Sportivă

1. Dinamo Bucureşti a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu CFR Cluj, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

2. Farul Constanţa a învins în deplasare, scor 1-0, formaţia Oţelul Galaţi, într-un meci din cadrul etapei a 12-a din Superligă. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

3. Naţionala de rugby a României a pierdut şi ultimul meci de la Cupa Mondială, scor 24-45 cu Tonga, în Grupa B, la Villeneuve-d’Ascq.

4. Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Qatarului la Formula 1, reuşind a 14-a victorie în sezonul 2023.

5. UEFA a anunţat pe site-ul oficial, că a decis amânarea tuturor meciurilor programate în Israel în următoarele două săptămâni, având în vedere situaţia din regiune. News.ro

6. FC Barcelona a terminat la egalitate în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Granada, în etapa a noua din La Liga. Catalanii au fost conduşi cu 2-0.

7. Arsenal Londra a învins pe teren propriu, scor 1-0, echipa campioană a Angliei şi a Europei, Manchester City, într-un meci din etapa a opta a Premier League.

8. Bayer Leverkusen a câștigat pe teren propriu, scor 3-0, cu FC Koln şi a devenit lider în Bundesliga. În aceeaşi etapă a şaptea, Bayern a trecut de Freiburg, scor 3-0.

9. Kenyanul Kelvin Kiptum a doborât recordul mondial la maraton, la Chicago, câştigând în două ore şi 35 de secunde, un timp cu peste 30 de secunde mai bun decât referința precedentă stabilită de conaţionalul său Eliud Kipchoge.

10. Clubul israelian Hapoel Tel Aviv a anunţat duminică decesul fostului său jucător, Lior Asulin. Acesta s-a numărat printre victimele făcute de atacatorii Hamas la un concert în aer liber. News.ro

11. Lazio Roma a învins cu 3-2, pe teren propriu, gruparea Atalanta Bergamo, într-un meci din etapa a opta din Serie A. 

12. Sabrina Voinea s-a clasat pe locul 4 în finala la sol, la Campionatul Mondial de gimnastică de la Anvers. Titlul a fost câştigat de Simone Biles, care a bifat a 22-a distincție majoră din carieră.

13. David Popovici a câştigat şi cele două curse în care a concurat duminică la ”Memorialul Michel Bally – ediţia 33”, la Nyon (Elveţia), în bazin de 25 de metri.

14. Fraţii Norbert Maior şi Francesca Maior au câştigat titlul european de juniori la raliuri (FIA ERC), după ce au terminat pe prima poziţie, duminică, în etapa finală care a avut loc în Ungaria. News.ro

15. Poloneza Iga Swiatek, locul 2 WTA a câştigat turneul de categorie WTA 1000 de la Beijing, al cincilea său trofeu din acest an. Ea a învins-o în finală pe rusoaica Liudmila Samsonova, numărul 22 mondial, scor 6-2, 6-2, într-o oră şi nouă minute.

16. La cincisprezece luni de la numirea sa în funcţia de antrenor al lui DC United, Wayne Rooney părăseşte clubul din Washington, pe care nu a reuşit să îl conducă în play-off-ul MLS. News.ro

17. CSC 1599 Şelimbăr a pierdut acasă, 0-1, meciul cu formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua a Ligii a II-a.

18. Atacantul Kevin Luckassen a semnat un contract cu echipa UTA Arad valabil pentru următoarele două sezoane.

19. Revenit pe teren în meciul cu FC Cincinnati, Lionel Messi, care a intrat pe teren în repriza a doua, nu a reuşit să împiedice înfrângerea lui Inter Miami cu 1-0, în MLS. Acest eşec pentru echipa starului argentinian a dus la eliminarea din cursa pentru play-off.

20. Arbitrul Andrei Moroiţă va conduce la centru meciul ”U” Cluj – Sepsi OSK, ultimul al etapei a 12-a din Superligă, care va avea loc luni, de la ora 21.00. News.ro

21. Irlanda a învins Scoţia, scor 36-14, în grupa B a Cupei Mondiale de Rugby, din care face parte şi România.

22. Programul transmisiunilor de luni:

  • 06:00- Tenis WTA – Seul – Digi Sport 2
  • 10:00 – Tenis WTA- Zhengzhou – Digi Sport 2 
  • 16:00 – Liga 2 – Tunari – Corvinul – Digi Sport 2, Prima Sport 2
  • 20:00 – La Liga 2 – Villarreal B – Espanyol – Prima Sport 3
  • 21:00 – Superliga – ”U” Cluj – Sepsi Sfântu Gheorghe – Digi Sport 1, Prima Sport 2, Orange Sport 1
Ți-ar mai putea plăcea
Jucătoarea de tenis daneză Caroline Wozniacki a revenit cu victorie după trei ani de absență – Cronica Sportivă
Romania – Rusia 1-1, azi este zi decisiva in FED Cup, meciurile incep la ora 14:00 si se vad pe DIGI 1, LOOKPLUS, TELEKOM 1