Cele mai așteptate cărți ale toamnei anului 2023 – Cronica de Carte

1. Editorii Literary Hub au realizat lista listelor celor mai așteptate cărți ale toamnei anului 2023, analizând și adunând cărțile menționate în 40 de liste ale celor mai cunoscute publicații din lume. Astfel, cea mai așteptată carte a toamnei este „The Fraud”, de Zadie Smith, care este trecută în 25 liste. Acest volum este urmat de ”Let Us Descend”, de Jesmyn Ward (24 mențiuni), respectiv de ”The Vaster Wilds”, de Lauren Groff, și „Land of Milk and Honey”, de C Pam Zhang, cu 16 mențiuni. (Literary Hub)

2. Fundația Cărturești, în parteneriat cu Pro Patrimonio și Asociația Maria, anunță ediția a patra a Burselor și rezidențelor de creație literară dedicate scriitorilor români. Anul acesta se vor acorda în total 6 burse în valoare de 1500 de euro fiecare, respectiv 6 rezidențe de creație. Se acordă câte o bursă și o rezidență pentru fiecare dintre categoriile: poezie, proză scurtă, roman și eseu. La acestea se adaugă „Bursa specială a juriului” și „Bursa pentru scriitori basarabeni”. (LauraCaltea.ro)

3. Între 13 septembrie și 17 octombrie, „Enkidu cu Cărți și Filme”, un program de educație prin cultură și de promovare a cărții, derulat în localități cu acces limitat la cultură, se desfășoară din nou în județul Brașov. Campania ajunge în localități din România unde nu există librării și cinematografe – Codlea, Râșnov, Dumbrăvița și Poiana Mărului. (Movie News)

4. Juriul pentru cel mai feminin dintre marile premii literare franceze de toamnă – Prix Femina – a anunțat lista lungă a nominalizărilor, respectiv 16 romane franceze și 17 romane străine. Printre autorii străini nominalizați se află Louise Erdrich, Hernan Diaz, Aleksandar Hemon, Maggie O’Farrell și Patricia Melo. (ActuaLitte)

5. Campania de interzicere/cenzurare a cărților din anumite state ale SUA continuă, iar publicația Harpers Bazaar a realizat o listă a cărților interzise în fiecare dintre acestea. Printre volumele interzise, se regăsesc cărți precum „Preaiubita”, de Toni Morrison (la noi, la Editura Art), „Prințesa mecanică”, de Cassandra Clare (Editura Corint), „Extrem de tare & incredibil de aproape”, de Jonathan Safran Foer (Editura Humanitas Fiction) și „Lapte și miere”, de Rupi Kaur (Editura Cartea Românească). (Harpers Bazaar)

6. Au fost anunțate nominalizările la trei dintre cele mai importante categorii ale celor mai prestigioase premii literare americane – National Book Award, poezie, literatură pentru tineret și literatură tradusă. La categoria traducere, alături de cinci cărți aparținând ca spațiu Americii Latine, au fost nominalizate cărți din Franța (autori David Diop și Mohamed Mbougar Sarr), Germania (Jenny Erpenbeck), Coreea de Sud (Bora Chung) și Siria (Khaled Khalifa). (Publishers Weekly)

7. Conform unui studiu britanic, mai mult de jumătate dintre copiii din Marea Britanie (respectiv 56% dintre copiii între 8 și 18 ani) nu citesc în timpul liber. Din cei 64.066 copii chestionați, doar 43% au spus că le place să citească în timpul liber, cu o scădere dramatică de 15% față de o cercetare similară din 2016. Din păcate, procentul este mult mai scăzut în rândul copiilor proveniți din familii nevoiașe. (The Guardian)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, volumul „Holly”, de Stephen King (care a apărut deja și în traducere românească, la Editura Nemira); la categoria NonFiction, pe locul întâi se află volumul „Killers of the Flower Moon”, de David Grann (despre crimele din anii 1920 asupra indienilor Osage, a 93-a săptămână în top). O noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, volumul „The Coming Wave”, de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar, despre tehnologie și inteligență artificială. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Nu-i ușor să fugi de fericire, de Laura Frunză, Editura Trei

-Epoca inconştientului. Explorarea inconștientului în artă, minte și creier, din Viena anului 1900 până în zilele noastre, de Eric R. Kandel, Editura Polirom

-Câteva luni din viața mea. Octombrie 2022-martie 2023, de Michel Houellebecq, Editura Polirom

-Liniștea de dinainte. Despre originile neașteptate ale unor idei radicale, de Gal Beckerman, Editura Publica

-Păcat de moarte, de Maria Grund, Editura Crime Scene Press

-Hacienda. Unde se termină noaptea, de Isabel Canas, Editura Univers

-Casa destinului, de Jessie Burton, Editura Humanitas Fiction

-Tigrul nopții, de Yangsze Choo, Editura Leda Bazaar

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Matt Haig a anunțat că anul viitor (mai exact, pe 29 august 2024) va publica primul său roman după 8 ani, intitulat „The Life Impossible” (BookSeller);

-Șase romane au fost nominalizate la Premiul Renaudot pentru liceeni (ActuaLitte);

-UNESCO a anunțat Premiile culturale internaționale pentru anul 2023, care au fost acordate unor proiecte literare din Bangladesh, Republica Dominicană, Finlanda, Pakistan, Africa de Sud și Uganda (Link);

-Au fost dezvăluite nominalizările pentru Premiul literar Vendredi 2023, prima distincție majoră dedicată literaturii franceze adolescentine (ActuaLitte);

-Premiul Jean Monnet pentru Literatură Europeană 2023 a fost acordat lui Amélie Nothomb pentru volumul „Le Livre des sœurs”, precum și pentru toată opera sa (Livres Hebdo);

-Editura Knopf va publica o nouă carte a laureatului Nobel pentru literatură, Kazuo Ishiguro, de data aceasta un volum de versuri pe care le-a compus pentru cântărețul de jazz Stacey Kent (Publishers Weekly);

-9 laureați ai Premiului Nobel pentru literatură pe care chiar trebuie să-i citești (BookRiot). Fotografia ediției: Elevii iau parte la ceremonia tradițională a primelor cuvinte scrise, când școlile se deschid în orașul Taiyuan, provincia Shanxi, China. Sursa: The Guardian, Shutterstock.

Ți-ar mai putea plăcea
Lista lungă a nominalizărilor pentru Premiile Booker 2023 – Cronica de Carte
Nominalizările Premiilor Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei 2021 – Cronica de carte