UNICEF: Poluarea aerului ucide copiii mici – Cronica de Mediu

1. Vara 2023 (iunie-iulie-august) a înregistrat cele mai ridicate temperaturi medii globale măsurate vreodată, a anunţat miercuri observatorul european Copernicus, care prognozează că 2023 va fi probabil cel mai cald an din istoria măsurată. (news.ro)

2. Poluarea aerului ucide copiii mici. UNICEF trage un semnal de alarmă și avertizează guvernele să ia măsuri referitoare la calitatea aerului în conformitate cu îndrumările OMS. 90 de bebeluși mor în Europa și Asia Centrală, în fiecare săptămână, din cauza poluării, transmite organizația. (unicef.org)

3. Cercetătorii japonezi au descoperit pentru prima dată că microplasticele, al căror impact asupra ecosistemelor oceanice a devenit o preocupare, există și în nori. Grupul își va continua cercetările, deoarece microplasticele din nori ar putea afecta clima și ar putea fi dăunătoare corpului uman. (asia.nikkei.com)

4. Incendiile extreme de vegetație sunt acum cu 25% mai frecvente decât erau înainte de Revoluția Industrială, din cauza schimbărilor climatice. (biziday.ro)

5. Shell a abandonat decizia alocării sumei  de 100 de milioane de dolari pe an pentru a compensa emisiile de CO2. La șase luni după ce a devenit directorul executiv la Shell Plc, Wael Sawan a luat decizia de a abandona planul ce trebuia sa finanțeze proiectele de mediu menite să contracareze efectele de încălzire ale emisiilor de CO2 si sa reducă emisiile de carbon. (bloomberg.com)

6. Cele 27 de state membre UE au ars cu 17% mai puțin combustibil fosili pentru a produce energie electrică între ianuarie și iunie 2023 decât în aceeași perioadă a anului trecut. UE a produs 410 TWh de energie electrică din surse care eliberează gaze pentru încălzirea planetei, cel mai scăzut nivel din 2015, primul an pentru care există date lunare. (TheGuardian)

7. Creșterea poluării aerului ar putea reduce speranța de viață cu peste cinci ani în țările din Asia de Sud. Industrializarea rapidă și creșterea demografică afectează calitatea aerului. Regiunea include cele mai poluate țări din lume: Bangladesh, India, Nepal și Pakistan. Calitatea aerului a scăzut de-a lungul anilor, iar în prezent nivelurile de poluare cu particule fine sunt cu 50% mai mari comparativ cu valorile de la începutul anilor 2000, se arată în raportul realizat de Energy Policy Institute, de la Universitatea din Chicago. Particulele fine din aer sunt responsabile pentru boli pulmonare, boli de inimă, accidente vasculare cerebrale și cancer. (reuters.com)

8. Poluarea aerului reprezintă o amenințare mai mare pentru sănătatea lumii decât fumatul, alcoolul, apa murdară sau chiar malnutriția copiilor, potrivit unui studiu citat de Euronews. „Poluarea atmosferică cu particule rămâne cel mai mare risc extern la nivel mondial pentru sănătatea umană”, se arată în raportul publicat de Institutul de Politici Energetice de la Universitatea din Chicago (EPIC). Particulele fine sunt provocate de incendii, de activitatea industrială și de vehiculele motorizate. (g4media.ro)

9. România și-a doborât propriul record al ponderii energiei produse din surse regenerabile din mixul energetic național. În primele 6 luni ale acestui an, regenerabilele au reprezentat mai mult de 50% din producția totală de electricitate, arată un studiu Ember. În acest moment, România poate să crească în continuare producția de energie regenerabilă, dar rețeaua electrică de transport a Transelectrica, în special în Dobrogea și în Banat, nu se dezvoltă în același ritm cu producția de energie.( cursdeguvernare.ro )

10. Creșterea numărului de balene, delfini și alte cetacee moarte în largul coastei de est a Statelor Unite din 2016 nu se datorează construcției de turbine eoliene industriale mari, spuneau oficialii guvernului SUA. Acum, un nou documentar, „Thrown To The Wind”, al regizorului și producătorului Jonah Markowitz demonstrează că oficialii guvernului SUA au mințit. Filmul documentează sonarul surprinzător de puternic, de înalți decibeli emis de navele din industria eoliană atunci când este măsurat cu hidrofoane de ultimă generație. (nypost.com)

Ți-ar mai putea plăcea
Polului Sud se incălzește de trei ori mai repede decât media  globală – Cronica de Mediu
Pentru prima dată în ultimii 50 de ani o platformă de gheață s-a prăbușit în partea de est a Antarcticii – Cronica de Mediu