Sorana Cîrstea s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale US Open – Cronica Sportivă

1. FCU Craiova a învins categoric pe teren propriu, scor 4-0, formaţia campioană, Farul Constanța, într-un meci din etapa a opta a Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

2. LPF a anunţat că meciul Universitatea Cluj – Politehnica Iaşi, din etapa a 8-a a Superligii, întrerupt în minutul 54 din cauza ploii torenţiale, se va relua luni, de la ora 13.00. Scorul de la care se pleacă este 0-0.

3. Sorana Cîrstea, locul 30 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de grand slam US Open. Ea a trecut de elveţiana Belinda Bencic, locul 13 WTA şi cap de serie 15, scor 6-3, 6-3.

4. Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Italiei şi a devenit primul pilot care a reuşit zece victorii consecutive în Formula 1. 

5. Inter Milano a câștigat clar pe teren propriu, scor 4-0, cu AC Fiorentina, într-un meci din etapa a treia din Serie A.

6. RB Leipzig a trecut în deplasare, scor 3-0, de formaţia Union Berlin, în ultimul meci al etapei a treia din Bundesliga.

7. Naţionala de volei masculin a României a învins reprezentativa Greciei, scor 3-1, în al patrulea meci din grupa D a Campionatului European şi rămâne în cursa calificării pentru optimile competiţiei.

8. Sportivii ruşi şi belaruşi nu vor participa la Jocurile Asiatice care vor avea loc în China la sfârşitul lunii septembrie. News.ro

9. Liverpool a învins pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Aston Villa, într-un meci din etapa a patra din Premier League.

10. Meciul de fotbal dintre echipele spaniole Atletico Madrid şi FC Sevilla, care trebuie să se dispute duminică, 3 septembrie, a fost amânat din cauza situaţiei meteorologice. News.ro

11. Accident teribil după startul Marelui Premiu de Moto GP de la Barcelona. Mai mulţi piloţi au ajuns la pământ, iar Francesco Bagnaia a fost chiar călcat pe un tendon. Din fericire, liderul clasamentului general a scăpat doar cu o accidentare la picior. Cursa a fost câștigată de Aleix Espargaro (Aprilia).

12. Formaţia Jeonbuk, antrenată de Dan Petrescu, a remizat în deplasare, scor 0-0, cu echipa Jeju United, într-un meci din etapa a 29-a a campionatului din Coreea de Sud.

13. Rezultate înregistrate în partidele disputate duminică, în etapa a cincea a Ligii 2 Casa Pariurilor:

  • CS Mioveni – CSC Dumbrăviţa 0-1
  • CS Tunari – Ceahlăul Piatra Neamţ 0-1
  • Chindia Târgovişte – Unirea Slobozia 0-1
  • Metaloglobus Bucureşti – Campionii FC Argeş  1-1

14. Manchester City îi va oferi lui Erling Haaland un nou contract cu salariu cu 60,5 la sută mai mare faţă de cel de acum, în tentativa de a-l face să respingă orice eventuală ofertă din Arabia Saudită. News.ro

15. Cristiano Ronaldo a marcat al şaselea său gol în ultimele trei meciuri şi reuşit două pase de gol, iar Al Nassr a înregistrat a treia victorie consecutivă în campionat, scor 5-1, cu Al Hazem. Pentru lusitan a fost reușita cu numărul 850 din carieră. News.ro

16. Fostul internaţional spaniol Juan Mata s-a alăturat echipei japoneze Vissel Kobe.

17. Napoli a fost învinsă pe teren propriu, de gruparea Lazio Roma, care s-a impus cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a treia din Serie A.

18. Programul transmisiunilor de luni:

  • 13:00 – Superliga – ”U” Cluj – Poli Iași – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 18:00 – Tenis – US Open – Euro Sport 1 și 2
  • 18:30 – Superliga – FC Botoșani – Hermannstadt – Digi Sport 1, Prima Sport 2, Orange Sport 1
  • 21:30 – Superliga – Sepsi Sfântu Gheorghe – UTA – Digi Sport 1, Prima Sport 2, Orange Sport 1
  • 22:00 – La Liga 2 – Zaragoza – Eldense – Digi Sport 3, Prima Sport 3
Ți-ar mai putea plăcea
Jose Mourinho este primul antrenor care se califică în finala unor competiţii europene cu patru cluburi diferite – Cronica Sportivă
AC Milan – PSG e meciul serii în UEFA Champions League – Cronica Sportivă