Cele mai așteptate cărți ale toamnei anului 2023, în viziunea revistei Time – Cronica de Carte

1. Printre cele mai așteptate 36 de cărți ale toamnei anului 2023, în viziunea revistei Time, se află volume precum „Desertion”, de Abdulrazak Gurnah, „The Fraud”, de Zadie Smith, „Build the Life You Want: The Art and Science of Getting Happier”, de Arthur C. Brooks și Oprah Winfrey, „Elon Musk”, de Walter Isaacson și „A Man of Two Faces: A Memoir, A History, A Memorial”, de Viet Thanh Nguyen. (Time)

2. În perioada 14-17 septembrie 2023, va avea loc o nouă ediție Bac-Fest. Festivalul Național „George Bacovia”, iar nominalizații la Premiul Național „George Bacovia” sunt Mircea Cărtărescu, Nichita Danilov, Șerban Foarță, Ion Mureșan, Ioan Es. Pop, Simona Popescu și Vasile Vlad. Printre ceilalți scriitori nominalizați se numără Moni Stănilă, Adrian Schiop, Olga Ștefan, Mihnea Bâlici și Paul Cernat. (Link)

3. În cadrul Street Delivery 2023 – Shared Spaces, ce se întâmplă la București în perioada 15-17 septembrie, va avea loc evenimentul „Poetic Hub. Cum citim poezie contemporană & Lecturi nedebutați”, organizat de Librăriile Cărturești, care va avea ca scriitori invitați, printre alții, pe Anastasia Gavrilovici, Ștefania Mihalache, Simona Sigartău, Andrew Davidson Novosivschei, Andrei Zbîrnea și Ciprian Măceșaru. (Link)

4. Irina Zhorov, autoarea volumului „Lost Believers”, recomandă cele mai bune 8 cărți despre viața de după destrămarea URSS, printre care se află „Vremuri second-hand”, de Svetlana Aleksievici (la noi, la Editura Humanitas), „Albinele gri”, de Andrei Kurkov (Editura Paralela 45) și „Din cer au căzut trei mere”, de Narine Abgarian (Editura Humanitas Fiction). (Electric Literature)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Biblioteca Gabriel García Márquez din Barcelona, deschisă anul trecut și specializată în literatura latino-americană, a fost desemnată cea mai bună bibliotecă publică nouă din lume de către Federația Internațională a Asociațiilor de Biblioteci (IFLA.org);

-British Library a trecut în domeniul public (pe Flickr Commons) peste un milion de imagini, preluate din paginile unor cărți din secolele XVII, XVIII și XIX, digitalizate de Microsoft (Link);

-Andrew Harding, jurnalist BBC și autor câștigător al Emmy, a organizat un eveniment de caritate pentru a înființa un centru de învățământ la distanță în biblioteca din orașul ucrainean Voznesensk, pentru a sprijini educația copiilor strămutați din cauza războiului (BookSeller).

6. „Crook Manifesto”, de Colson Whitehead, „All the Sinners Bleed”, de S.A. Cosby, „Chiriașa tăcută”, de Clémence Michallon (la noi, la Editura Litera), și „Cutting Teeth”, de Chandler Baker, sunt printre cele mai bine recenzate cărți polițiste ale celor trei luni din vara acestui an. (CrimeReads)

7. „Mândrie și prejudecată”, de Jane Austen, „Ulise”, de James Joyce, „Doamna Bovary”, de Gustave Flaubert și „Adevărata viață a lui Sebastian Knight”, de Vladimir Nabokov, sunt printre cărțile preferate ale scriitorului Martin Amis, autorul unor romane precum „Zona de interes” sau „Koba cel cumplit”. (Radical Reads)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află volumul „Fourth Wing”, de Rebecca Yarros (a 17-a săptămână în top); la categoria NonFiction, pe locul întâi se află volumul „Killers of the Flower Moon”, de David Grann (despre crimele din anii 1920 asupra indienilor Osage). O noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, respectiv „Gambler”, de Billy Walters cu Armen Keteyian. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-În căutarea nefericirii, de Ioana Drăgan, Editura Tracus Arte

-Exportaţii, de Sonia Devillers, Editura Polirom

-Cine a făcut România. Răscrucile noastre, de Cristian Ghinea, Editura Humanitas

-Și-am să devin erou. Texte egoiste, de Gheorghe Erizanu, Editura Cartier

-Lunga scurtime a vieții, de Antonio Lobo Antunes, Editura Humanitas Fiction

-Fotograful amintirilor pierdute, de Sanaka Hiiragi, Editura Litera

-Insula copiilor dispăruți, de Elif Shafak, Editura Polirom

-Fifty fifty. Valea ultimei șanse, de James Patterson și Candice Fox, Editura Rao

-Miliardarii naziști. Istoria întunecată a celor mai bogate dinastii germane, de David de Jong, Editura Corint

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Danielle Jawando a câștigat Premiul pentru cărți Young Adult 2023 pentru volumul „When Our Worlds Collided” (BookSeller);

-Premiul pentru debut în ficțiune oferit de librăriile Waterstones a fost acordat volumului „In Memoriam”, de Alice Winn (The Guardian);

-Scriitorul Marc Levy va publica următorul său roman pe 17 octombrie, sub titlul „La Symphonie des monstres” (Livres Hebdo);

-Premiul pentru roman Fnac 2023 a fost acordat lui Jean-Baptiste Andrea pentru cartea sa „Veiller sur elle” (ActuaLitte);

-Editura Faber a anunțat că va publica un nou volum semnat de André Aciman (autorul romanului „Strigă-mă pe numele tău”), având titlul „The Gentleman From Peru” (BookSeller);

-Bolnav de cancer, Paul Auster a anunțat că va publica un nou volum în SUA în luna noiembrie, „Baumgartner” (Livres Hebdo);

-Editura Viking a semnat un contract pentru două cărți cu scriitoarea Elif Shafak, un roman încă fără titlu și volumul „There Are Rivers In The Sky” (BookSeller).

Fotografia ediției: O imagine din Biblioteca Gabriel García Márquez din Barcelona. Sursa: IFLA.org.

Ți-ar mai putea plăcea
Cele mai bune 10 cărți publicate până acum în 2021 – Cronica de Carte
Au fost anunțate nominalizările pentru Women’s Prize for Fiction 2021 – Cronica de carte