5 cărți preferate de Haruki Murakami – Cronica de carte
1. „Marele Gatsby”, de F. Scott Fitzgerald, „De veghe în lanul de secară”, de J.D. Salinger, și „Frații Karamazov”, de Feodor Dostoievski, sunt printre cele cinci cărți preferate ale cunoscutului scriitor japonez Haruki Murakami. (Literary Hub)
2. Din punct de vedere cantitativ, anul 2021 a fost foarte bun pentru literatura română, dar nu a fost tocmai un an extraordinar din punct de vedere calitativ, conchide criticul literar Mihai Iovănel. Printre cele mai notabile cărți ale anului trecut, se numără volume precum „Mă găsești când vrei”, de Lavinia Braniște (Editura Polirom), „August”, de Elena Vlădăreanu (Editura Nemira) și „Copia carbon, de Sebastian Sifft (Editura Humanitas). (Blogul Cărturești)
3. „Nadia și Securitatea”, de Stejărel Olaru (Editura Epica), „O plimbare prin Univers. Carte de relaxare astronomică”, de Adrian Șonka (Editura Nemira) și „Animalele care ne fac oameni. Blană, cozi și pene în arheologie”, de Cătălin Pavel (Editura Humanitas), sunt printre cele mai bune cărți românești de nonficțiune de anul trecut. (Biblioteca exploratorilor)
4. 6 din 10 școli din mediul rural nu au o bibliotecă, în condițiile în care România este pe primele locuri în Europa la analfabetismul funcțional, cu 44% dintre tinerii în vârstă de 15 ani care nu înțeleg textele citite, arată o sinteză a World Vision România cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii. De asemenea, dintre cele 1877 de biblioteci comunale din România, mult mai puţine sunt, de fapt, funcţionale, majoritatea cărţilor fiind foarte vechi, iar clădirile nu sunt reabilitate. (Edupedu)
5. Știri pozitive din lumea literară:
-Asociația Curtea Veche a lansat inițiativa „Copilăria la Narativ”, prin care oricine poate dona un pachet de cărți unui copil fără posibilități materiale (Link);
-În cadrul Z9Festival din acest an vor fi acordate două premii de poezie: Z9Debut și Z9Poezie. Echipa Z9 a propus tuturor poetelor și poeților invitați până în acest an la Z9Festival și care au scris cel puțin un volum publicat original în limba română să participe la jurizarea celor două premii (Link);
-Numărul de vizite în persoană la bibliotecile publice din Marea Britanie a scăzut în 2021, dar, în același timp, a crescut cu 18% vizitele digitale, cititorii căutând cu precădere cărți în format electronic (The Guardian);
-Patru biblioteci din Paris au adoptat „Ora tăcută”, între 14.30-15.30, pentru a primi în cele mai bune condiții posibile persoanele care suferă de tulburări de spectru autist (ActuaLitte);
-Markus Dohle, CEO-ul Penguin Random House, una dintre cele mai de succes rețele editoriale din lume, a donat 500.000 de dolari organizației PEN America, în vederea combaterii interzicerii sau cenzurii cărților (New York Times).
6. „Două cărți și o vacanță”, de Emily Henry (la noi, la Editura Litera), „Roșu, alb și sânge albastru”, de Casey McQuiston (Editura Leda Edge), „Cele două vieți ale Lydiei Bird”, de Josie Silver (Editura Nemira) și „Cum să furi o inimă cu un sărut”, de L.J. Shen (Editura Epica) se află într-un top al celor mai bune 64 romane de dragoste ale ultimilor trei ani. (Goodreads)
7. Marmee din „Micuțele doamne”, de Louisa May Alcott (Editura Corint), Mia Warren din „Mici focuri pretutindeni”, de Celeste Ng (Editura Litera) și Doamna Dashwood din „Rațiune și simțire”, de Jane Austen, sunt pe o listă a celor mai bine portretizate mame singure din literatura universală. (The Guardian)
8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, „Abandoned In Death”, de J.D. Robb (al 54-lea volum al seriei „In Death”); la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află pentru a treia săptămână consecutivă volumul „Red-Handed”, de Peter Schweizer, despre felul în care guvernul chinez se poate infiltra în instituțiile americane. O altă noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, volumul „The Nineties”, de Chuck Klosterman, despre impactul cultural și istoric al anilor ‘90. (New York Times)
9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:
-Bucureștiul între Orient și tentația modernității, de Ulysse de Marsillac, Editura Corint
-nick cave@bergen, de Andrei Zbîrnea, Editura Casa de Pariuri Literare
-Stai jos sau cazi, de Bogdan Munteanu, Editura Nemira
-Re-găsirea Sensului, de Jamie Wheal, Editura Publica
-Theresa May. Un prim-ministru pentru Brexit, de Anthony Seldon și Raymond Newell, Editura Publisol
-Hitler: doar lumea era de ajuns. O biografie, de Brendan Simms, Editura Polirom
-Țara celorlalți, de Brendan Simms, Editura Pandora M
-Un ceai la capătul lumii, de Francesc Miralles și Ángeles Doñate, Editura Humanitas Fiction
10. Pe scurt, din lumea literară:
-Scriitoarea Ramona Boldizsar a lansat un podcast despre literatură, intitulat „Perfect Contemporan” (Link);
-Jennifer Croft, care a tradus în limba engleză romanele semnate de Olga Tokarczuk, a solicitat public ca numele său să fie pe coperta cărților traduse, în caz contrar refuzând să își mai dea acordul pentru apariția cărților pe care le-a tradus (New York Times);
-Un raport recent al UNESCO a avertizat asupra unei crize fără precedent în sectorul cultural, crize apărute în urma pandemiei (ARTnews);
-O nouă carte a lui Bill Gates, „How to Avoid the Next Pandemic?”, va apărea internațional pe 4 mai (Livres Hebdo);
-Un nou roman semnat de Maggie O’Farrell, care va apărea pe 1 septembrie cu titlul „The Marriage Portrait”, este considerat cel mai așteptat roman al anului 2022, fiind localizat în Italia renascentistă (BookSeller);
-Romanciera Asli Erdoğan a fost achitată pentru a doua oară pe 10 februarie de Tribunalul de la Istanbul, după ce a fost acuzată anterior de „propaganda teroristă” (Livres Hebdo);
-Joan Didion și Guzel Yakhina sunt printre nominalizații la Premiul Jean D’Ormesson 2022 (ActuaLitte);
-O biografie „cuprinzătoare” a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanie va fi publicată în curând de scriitorul și jurnalistul Andrew Morton (BookSeller);
-Chelsea Clinton va publica în această toamnă o serie de cărți pentru copii, la Editura Penguin, sub titulatura ‘Welcome to the Big Kids Club’ (Associated Press).
Fotografia ediției: În Nancy, Franța, o motocicletă Piaggio reconvertită va distribui volume din biblioteca orașului, în parcuri, către cei care doresc cărți. Sursa: ActuaLitte.