49% din experții în tehnologie cred că aceasta va contribui la slăbirea democrației în următorii 10 ani – Cronica de Tehnologie

1. Google avertizează că nu este sigură folosirea extensiilor de Chrome pe noul browser Edge, al celor de la Microsoft. Fără să spună exact care este problema, Google le recomandă celor care au nevoie de extensiile pentru Chrome să le folosească pe Chrome. (MSPowerUser)

2. Din septembrie, Apple va reduce perioada maximă de valabilitate a certificatelor HTTPS acceptate în Safari de la 825 de zile, la 398 zile. Certificatele valabile pe o perioadă mai mare de 398 de zile vor fi automat respinse, iar site-ul în cauză va fi considerat nesigur. (The Register)

3. Twitter a suspendat 70 de conturi folosite pentru promovarea lui Michael Bloomberg, pentru încălcarea regulilor privind manipularea și spam-ul. (Profit.ro)

4. 49% din experții în tehnologie cred că aceasta va contribui la slăbirea democrației în următorii 10 ani, conform unui sondaj la care au participat 979 de experți. 33% dintre aceștia cred că tehnologia va întări democrația, iar 18% nu cred că se va schimba ceva. (Pew Research)

5. Twitch va trece anul viitor de 40 de milioane de spectatori în Statele Unite, conform unei estimări. Până în 2023, numărul acestora va ajunge la 47 milioane. (TechCrunch)

6. Frecvențele joase și medii de 5G vor acoperi 80% din populația planetei în următorii 10 ani și vor costa între $400 și $500 miliarde pentru a fi implementate. Conexiunile cele mai rapide vor ajunge în aceeași perioadă la 25% din oameni și vor costa între $700 și $900 miliarde. (McKinsey)

7. Uber revine în Columbia la 20 de zile după ce încetase să mai opereze. Compania americană profită de o chichiță legislativă și spune acum că mașinile sunt închiriate împreună cu șoferii de către utilizatori. (Reuters)

8. Google a început să afișeze în Europa rezultate și din alte surse în afara propriilor servicii pentru căutări precum cele care returnează informații din Google Maps. Compania americană încearcă astfel să pună în aplicare decizia Comisiei Europene privind concurența pe căutările de shopping. (SEL)

9. Alphabet și Softbank sunt susținute de Airbus, Nokia, Ericsson și operatori precum China Telecom, Deutsche Telekom și Telefonica în eforturile de creare a unui standard pentru antene de telecomunicații  care funcționează la mari altitudini. Acestea ar urma să se mențină în atmosferă cu ajutorul dronelor sau al baloanelor. (Reuters)

10. Speakerele inteligente se activează accidental între 1,5 ori și 19 ori în medie pe zi, timp în care funcția de înregistrare este activă. HomePod, al celor de la Apple, și dispozitivele cu Cortana se activează de cele mai multe. (MonIoTr Research Group)

Ți-ar mai putea plăcea
Producătorii americani de cipuri se împotrivesc unor eventuale noi măsuri restrictive la exporturile către China – Cronica de Tehnologie
WhatsApp implementează mesajele video, care pot avea o durată de până la 60 de secunde – Cronica de Tehnologie