45+ grade Celsius astăzi în Franța – Cronica serii

1. Noul preşedinte al PSD va fi ales într-un singur tur, la congresul de mâine al partidului, a decis Comitetul Executiv. Viorica Dăncilă a spus că, aşa cum susţine alegerea primarilor şi a şefilor de CJ într-un tur, în mod similar a optat şi pentru alegerea preşedintelui PSD. (News.ro)

2. Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că PSD îl propune pe Ioan Mircea Pașcu postul de comisar european deținut de Corina Crețu, care a obținut un mandat de europarlamentar. (Profit.ro)

3. Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a crescut în luna mai, faţă de luna anterioară, dar analiştii estimează o rată a inflaţiei de 4,12% în următoarele 12 luni. (News.ro)

4. 51 de spitale din 29 de județe ale României nu fac deloc întreruperi de sarcină la cerere, arată raportul „Refuzul la efectuarea avortului la cerere în România”. Pe listă regăsim de la spitale mari, precum Spitalul Universitar din București sau Spitalul Județean din Cluj-Napoca, până la spitale din orașe mici, unde este posibil să nu existe alternative, adică alte spitale sau clinici private. De asemenea, în alte 36 de spitale din România nu se pot face avorturi la cerere în perioada sărbătorilor religioase. (Hotnews)

5. Sebastian Ghiţă a scapat de unul dintre dosarele penale. Decizia definitivă a instanţei supreme a venit dupa ce Secţia specială pentru magistraţi a retras apelul făcut anul trecut de DNA împotriva achitării fostului parlamentar, într-un dosar în care erau judecaţi mai mulţi procurori şi poliţişti din judeţul Prahova. (Digi24)

6. Preşedintele american Donald Trump pune presiune pe unii dintre liderii G20 să nu îşi respecte angajamentul de a implementa acordul de la Paris privind schimbările climatice, conform unor surse Politico. (News.ro)

7. Volumul global al „Fuziunilor și Achizițiilor” (M&A) a ajuns la $842 miliarde, în trimestrul 2, cu 13% mai puțin decât în primul trimestru și cu 27% mai puțin decât in trimestrul 2 2018. (Reuters)

8. Lake City devine al doilea oraș din Florida care se vede nevoit să plătească hackerilor pentru a-și răscumpăra accesul la propriile date criptate în urma unui atac ransomware. Lake City a plătit $500,000, după ce Riviera Beach a fost nevoit să plătească cu $100,000 mai mult. (ZDNet)

9. Crocodilii și strămoșii lor au fost ierbivori în Era Mezozoică, acum 250 milioane de ani. (NYTimes)

10. În Franța a fost înregistrat un record absolut de temperatură în sud-estul țării, pentru ca noul record să fie doborât câteva ore mai târziu, 45,1 grade Celsius. (Digi24)

Doua din Cronica de Tehnologie:

  • Apple a început să vândă în magazinele sale un instrument pentru monitorizarea nivelului de glucoză din sânge, numit One Drop. Acesta arată implicarea din ce în ce mai activă a companiei americane în zona de sănătate. (CNBC)
  • Google va indica nivelul de aglomerație din mijloacele de transport în cadrul aplicației Maps. Noua funcție va fi disponibilă pe Android și iOS în peste 200 de orașe din lume. (Google)

Fotografia serii – Coperta de astăzi a Financial Times:

Ți-ar mai putea plăcea
Șoșoacă, Arhiepiscopul Teodosie și partidul AUR printre personalitățile anului în viziunea celor de la Sputnik – Cronica serii
Știrile pozitive ale anului 2019. Iunie