40 de ani de când Organizația Mondială a Sănătății a anunțat oficial eradicarea variolei – Cronica Știrilor Pozitive

1. Prefectul judeţului Brăila Cătălin Boboc a anunţat sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că toţi brăilenii infectaţi cu noul coronavirus sunt vindecaţi, mulţumind cadrelor medicale. (News.ro)

2. Vineri, 8 Mai, s-au împlinit 40 de ani de când Organizația Mondială a Sănătății a anunțat oficial eradicarea variolei. Aproape 300 de milioane de oameni au murit doar în secolul 20 din cauza acestei boli generate de un virus. (VOX)

3. Setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după 15 mai a fost publicat pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Accesul în saloanele de îngrijire şi în cabinetele stomatologice se va face cu programare şi doar în absenţa simptomelor respiratorii şi dacă temperatura corporală nu depăşeşte 37 de grade Celsius. La şcoală, grupele vor fi de maxim zece elevi. Bisericile vor fi deschise, însă cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană şi se recomandă evitarea atingerii sau sărutării obiectelor de cult. În unităţile de cazare, nu se vor deschide barurile şi restaurantele, iar accesul în lift se va face doar când este strict necesar, maxim două persoane. (News.ro)

4. Franța a înregistrat cel mai mic număr de decese raportat din 20 martie, în timp ce numărul persoanelor internate la Terapie Intensivă continuă să scadă. (Reuters)

5. Slovacia a anunțat ieri zero cazuri noi de persoane infectate cu noul virus. Este pentru prima oară din 10 martie când nu se înregistrează nici un nou caz. (YahooNews)

6. Danemarca va elimina restul măsurilor de izolare pe 8 iunie, permițând inclusiv deschiderea teatrelor și a cinematografelor. Până pe 31 august rămâne valabilă interdicția pentru evenimentele mai mari de 500 de persoane. (TheLocal)

7. In Hong Kong s-au redeschis barurile, sălile de sport și cinematografele după ce insula a înregistrat mai multe zile cu zero cazuri noi în ultima perioadă. (AFP)

8. După 8 săptămâni de izolare Israelul a înregistrat sub 500 de cazuri noi în ultima săptămână, o premieră de la declanșarea epidemiei. (TimesofIsrael)

9. SUA a înregistrat ieri o creștere a cazurilor noi de doar 2,1% în condițiile în care numărul testelor a depășit 300.000. Procentul celor testați pozitiv a scăzut la 8%. (Bloomberg)

10. Paola de Micheli, ministrul Transporturilor în guvernul italian, a anunțat o subvenție de 500 euro pentru fiecare cetățean care vrea să-și cumpere o bicicletă normal sau electronică, o trotinetă electrică sau un hoverboard. (Link)

11. Disney a anunțat că biletele pentru primele zile de la redeschiderea parcului din Shanghai sunt sold out. Parcul se va deschide mâine, la 30% din capacitate, maxim 24000 de persoane putând intra simultan. (Reuters)

12. Slujbele religioase se vor relua în Italia din 18 Mai. (Reuters)

13. SUA a înrestrat o scădere de 24% a împușcăturilor în masa luna trecută, comparativ cu aceeași lună din 2019. (Bloomberg)

14. Guvernul britanic va anunța un program de 250 milioane de lire pentru construcția pistelor pentru bicicliști. Guvernul încearcă astfel să încurajeze mersul la locurile de muncă cu bicicleta pentru a evita ca mijloacele în transport să devină prea aglomerate. (TheGuardian)

15. Apple își va deschide o parte din magazinele sale din SUA săptămâna viitoare. Vor fi deschise magazinele din 4 state, Alabama, Alaska, Idaho și Carolina de Sud. (Reuters)

Fotografia dimineții – Ilustrație realizată de Livia Fălcaru, parte din proiectul „Acasă la Qreatori”:

Ți-ar mai putea plăcea
Rata de pozitivare a testelor a scăzut sub 1%, pentru prima oară de la începutul pandemiei – Cronica Știrilor Pozitive
Organizația Mondială a Sănătății a recomandat alăptarea bebelușilor după ce analizele efectuate nu au găsit prezența virusului viu în laptele matern – Cronica Știrilor Pozitive