Monthly Archives: aug. 2021

În primele 7 luni ale anului au fost înfiinţate 65.458 de firme şi 4.545 au intrat în insolvenţă – Cronica de Business

1. În primele 7 luni ale anului 2021, au fost înfiinţate 65.458 de firme, 4.545 au intrat în insolvenţă şi 26.034 au fost radiate. (News.ro) 2. Acțiunile marilor companii europene au scazut abrupt în ședința de joi, pe fondul temerilor legate de retrage stimulilor monetari, care au împins bursele globale către noi maxime istorice în […]

Mai mult

Oamenii de știință au făcut un pas important în direcția obținerii energiei din fuziunea laser – Cronica de Tehnologie

1. Peste 40 de milioane de seturi de date personale ale unor foști și viitori clienți ai T-Mobile au fost afectate într-un hack recent. Alături de acestea, hackerii au intrat în posesia datelor a 7.8 milioane de actuali clienți ai operatorului american. Datele includ nume, adrese și chiar acte de identitate. (Bloomberg) 2. Oamenii de […]

Mai mult

Agențiile de turism îi avertizează pe turiștii români că riscă să își piardă banii în cazul în care solicită anularea vacanțelor în țările care au intrat pe lista roșie – Cronica de Turism

1. Începând de duminică, Turcia, Statele Unite ale Americii, Muntenegru, Israel, Maroc, Puerto Rico, Costa Rica și Sint Maarten au intrat pe lista roșie a României. Astfel, călătorii români care se întorc din acest state intră în carantină dacă nu sunt vaccinați, chiar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test de Covid-19. Cu aceeași ocazie, […]

Mai mult

Experți americani în sănătate: Nu se poate aplica o a treia doză din vaccinurile care au fost aprobate în regim de urgență – Cronica dimineții

1. România obţine în acest an o producţie de grâu de peste 11,33 milioane de tone, fiind cea mai mare recoltă de la aderarea ţării la Uniunea Europeană, au anunţat reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. (G4Media) 2. Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă că se constată o creştere continuă a numărului […]

Mai mult

Simona Halep s-a retras de la Cincinnati – Cronica Sportivă

1. Simona Halep s-a retras de la Cincinnati. Cu mai puțin de două ore înaintea disputei cu Jessica Pegula (30 WTA), românca, numărul 14 WTA, a anunțat că nu va mai putea juca. „Din păcate, o radiografie din această dimineață a arătat că am o mică ruptură la adductorul drept și, din acest motiv, ar […]

Mai mult

Peste 83 de milioane de dispozitive IoT au fost afectate de o vulnerabilitate – Cronica de Tehnologie

1. IKEA va vinde energie regenerabilă gospodăriilor din Suedia. Plătind un abonament lunar, utilizatorii vor primi energie generată de soare sau vânt, al cărei consum va putea fi urmărit prin intermediul unei aplicații de smartphone. (Reuters) 2. Peste 83 de milioane de dispozitive IoT au fost afectate de o vulnerabilitate care permitea atacatorilor să acceseze […]

Mai mult

Florin Cîțu: „13% creştere economică. Sună bine, nu? Adevărații eroi sunteți voi” – Cronica dimineții

1. Premierul Florin Cîţu a susținut marți seară o declarație de presă din biroul său de la Palatul Victoria, iar timp ce 5 minute a citit de pe foaie promisiuni. În mesajul început cu formula „dragi români”, Cîțu s-a lăudat că „actualul guvern a dus România într-o nouă etapă de dezvoltare” și a promis o […]

Mai mult

Simona Halep a reușit ieri prima victorie după trei luni și jumătate – Cronica sportivă

1. Simona Halep a reușit prima victorie în circuitul WTA după trei luni și jumătate de la precedentul succes, învingând-o pe Magda Linette în primul tur la Cincinnati, 6-4, 3-6, 6-1. În runda următoare, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea dintre două jucătoare în formă excelentă, Jessica Pegula și Camila Giorgi, ultima fiind recenta […]

Mai mult

Vânzările din retailul american au scăzut cu 1,1% luna trecută, comparativ cu iunie – Cronica de Business

1. Societatea Naţională a Apelor Minerale, producător de apă minerală naturală deţinut de Ministerul Economiei, a anunţat marţi că a vândut, în luna iulie 2021, un volum de apă de 129 de milioane de litri, cu peste 20 de milioane de litri mai mult decât în perioada similară a anului 2020, ceea ce constituie un […]

Mai mult

Economia României a crescut cu 1,8% în trimestrul 2 față de trimestrul 1 și cu 13% față de același trimestrul din 2020 – Cronica serii

1. Economia României a crescut cu 1,8% în trimestrul 2 față de trimestrul 1 și cu 13% față de același trimestrul din 2020, când era puternic afectată de pandemia COVID-19 și restricțiile asociate. Creșterea anunțată de Statistică este ușor sub estimările analiștilor, care vedeau un avans trimestrial al produsului intern brut de 2% și unul […]

Mai mult
1 3 4 5 6 7 13