1. Opoziţia a depus astazi, la Parlament, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, intitulată ”Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”. Pentru ca moţiunea să treacă, iar Guvernul să cadă, sunt necesare voturile favorabile a 233 de parlamentari. (News.ro) 2. Simina Tănăsescu, care a avut o discuție cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu pe tema mandatului acestuia, a […]
1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că PSD nu doar că încearcă să amputeze puterile preşedintelui, ci încearcă să amputeze şi puterile justiţiei, ceea ce este foarte grav. Preşedintele a subliniat că majoritatea parlamentară ”votează legi cu dedicaţie pentru Dragnea” şi a spus că va folosi prerogativele constituţionale pentru a solicita o îmbunătăţire a textului […]
1. România şi Statele Unite îşi reafirmă, printr-o declaraţie comună, angajamentele asumate prin parteneriatul strategic, stabilind să colaboreze în mai multe domenii, în special cel al securităţii ambelor state, al investiţiilor în energie şi al comerţului. Cele două state salută aniversarea Centenarului României şi rolul pe care l-a avut SUA în această privinţă şi spun […]
1. Proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost votat, aseară, târziu, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după mai multe ore de dezbateri. PNL şi USR au anunţat că vor ataca legea la Curtea Constituţională. 2. Printre principalele modificări ale Codului de procedura penala se numără: procurorul poate […]
1. Simona Halep și-a prezentat aseară, în față a 20.000 de oameni, pe Arena Naţională, trofeul câştigat la Roland Garros. Simona Halep a venit îmbrăcată în echipamentul cu care a jucat finala de la Roland Garros și s-a declarat extrem de impresionată de fanii prezenţi la Arena Naţională. 2. Preşedintele american Donald Trump şi liderul […]
1. Simona Halep a revenit astăzi în România și le va prezenta fanilor, începând cu ora 20.00, trofeul câștigat la Roland Garros, la Arena Națională. 2. Populaţia României continuă să scadă din cauze demografice, iar declinul s-a accentuat în aprilie, când s-au pierdut 8.910 locuitori, cu 32,8% mai mulţi decât în aceeaşi lună a anului […]