15,5% este creşterea câştigului mediu salarial, în iunie – Cronica serii
1. Câştigul salarial mediu net a crescut, în luna iunie, nominal, cu 15,5% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 3.142 lei. Creşterea reală, în raport cu inflaţia, a fost de 11,2%. (News.ro)
2. Prețul aurului a ajuns la $1500 per uncie, cel mai ridicat nivel din ultimii 6 ani.
3. Alianţa USR PLUS a început astăzi strângerea de semnături pentru candidatura lui Dan Barna la prezidenţiale. (News.ro)
4. Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că a discutat cu Victor Ponta pentru ca ALDE şi PRO România să încheie o alianţă politică. (Hotnews)
5. La mai puțin de 5 luni de când președintele Trump a declarat înfrângerea Statului Islamic, Pentagonul a anunțat că grupul și-a întărit pozițiile în Irak și a reapărut în Siria. (CNN)
6. Producția industrială din Germania a înregistrat, în iunie, cel mai mare declin din 2009 până în prezent, 5,2%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. (Bloomberg)
7. FedEx a anunțat că nu va mai prelungi contractul cu Amazon pentru livrarea terestră a coletelor. În iunie anunțase că nu va mai continua livrările pe calea aerului, pentru Amazon. (WSJ)
8. Toyota lucrează cu un startup în domeniul Inteligenței Artificiale la un robot care poate ajuta oamenii în activitatea de zi cu zi din casă. (Reuters)
9. OpenSignal a testat viteza conexiunilor de date ale smartphone-urilor Apple, Huawei și Samsung în 40 de țări și a ajuns la concluzia că producătorul coreean domină din acest punct de vedere. (Profit.ro)
10. Simona Halep ocupă poziţia a patra în topul Forbes al sportivelor cu cele mai mari câştiguri în perioada 1 iunie 2018 – 1 iunie 2019. Halep a câştigat, în acest interval, $10,2 milioane: $6,2 milioane din premii şi $4 milioane din sponsorizări. (News.ro)
Fotografia serii – Coperta ultimului numar al revistei People: