1 milion de elevi din România fac ore exclusiv online – Cronica dimineții

1. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat seară că tezele sunt suspendate şi în semestrul al doilea al acestui an şcolar, mediile elevilor urmând a fi încheiate doar cu notele obţinute. Cîmpeanu precizează că aproape un million de elevi fac ore exclusive online, iar sistemul nu dispune de platforme securizate pentru evaluarea online. (News.ro)

2. România a avut, în februarie, a treia mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat. Rata anuală a inflației în România a crescut față de ianuarie, de la 2% la 2,5%. Cea mai mare creștere anuală a prețurilor de consum, de 3,6%, a fost înregistată în Polonia. Clasamentul scumpirilor este completat de Ungaria, cu o rată anuală a inflație de 3,3%. (Profit.ro)

3. Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat că adeverinţa electronică de liberă circulaţie nu este, de fapt, un paşaport şi nici nu va fi o condiţie pentru călătoria în străinătate. Aceasta va fi, cel mai probabil, finalizată în iunie 2021. ”Nu este un paşaport. Este un document unic european, o dovadă pentru o situaţie în care un cetăţean al unui stat membru se poate afla. Şi anume dacă are un vaccin făcut, dacă are un test PCR făcut sau a trecut prin boală şi în consecinţă are o imunitate naturală.” (News.ro)

Una din Cronica Externă: Pentru prima dată în lume, oamenii de știință de la Institutul Weizmann din Israel au reușit să crească un embrion de șoarece în afara uterului. Implicațiile acestei realizări fără precedent ar putea fi enorme: de la creșterea embrionilor sintetici pentru implanturile de organe, până la crearea unui copil ai cărui părinți biologici sunt doi bărbați. (Haaretz)

4. Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat că liderii coaliţiei de guvernare s-au străduit să elaboreze un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă care să dea posibilitatea realizării unor investiţii ce vor duce la creştere economică, iar România are la dispoziţie, în următorii şase ani, 30 de miliarde euro, ceea ce reprezintă o uriaşă oportunitate. (News.ro)

5. Indicele Dow Jones al bursei americane a depășit pentru prima oară 33.000 puncte. Investitorii au reacționat la decizia Rezervei Federale de a menține politica monetară actuală până când economia americană își va reveni la starea de dinainte de pandemie. (WSJ)

6. Regatul Unit a reușit să vaccineze, până miercuri, peste 25 de milioane de persoane cu prima doză de vaccin împotriva coronavirusului și peste 1,7 milioane și cu a doua doză, la 100 de zile de la începutul campaniei de vaccinare din această țară. Astfel, conform guvernului britanic, numărul celor vaccinați este aproape de jumătate din populația adultă a țării. (Link)

7. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a afirmat miercuri că imunizările cu vaccinul împotriva Covid-19 realizat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford trebuie să continue, în timp ce organizaţia efectuează o evaluare a siguranţei acestuia. (News.ro)

8. Majoritatea celor care au trecut prin boala generată de noul coronavirus sunt protejați de reinfectare pentru cel puțin 6 luni, relevă un amplu studiu realizat în Danemarca. Cei care se reinfectează vor fi, cel mai probabil, asimptomatici sau cu simptome ușoare, sistemul imunitar blocând virusul înainte de a genera probleme serioase. Riscul reinfecției crește la persoanele care au peste 65 de ani. (NYTimes)

Una din Cronica Sportivă: Jaqueline Cristian a trecut aseară de Jelena Ostapenko, favorita 6, într-un meci contând pentru turul 2 al turneului de tenis feminin de la Sankt Petersburg, turneu de categorie WTA 500. Scorul a fost 6-3 7-6 (9) pentru sportiva din România. În sferturile de finală ale competiției, ea o va întâlni pe Svetlana Kuznetsova (Rusia).

9. Rusia şi-a rechemat, miercuri, ambasadorul din Statele Unite la Moscova, pentru consultări privind viitorul relaţiilor ruso-americane, după ce preşedintele Joe Biden a spus că Vladimir Putin ”va plăti un preţ” pentru amestecul în alegerile prezidenţiale din SUA. Biden a făcut aceste comentarii în urma unui raport al serviciilor americane de informaţii care susţine acuzaţiile că Putin se află în spatele interferenţei Rusiei în alegerile din Statele Unite, o acuzaţie despre care Rusia afirmă că este lipsită de fundament. (News.ro)

10. China va relua acordarea de vize cetățenilor străini care vor să intre în țară însă doar dacă aceștia s-au vaccinat cu un vaccin produs de companiile chineze. Doar cetățenii unui număr limitat de țări sunt acceptați momentan: Hong Kong, SUA, UK, India, Australia, Iraq, Thailanda, Croația, Israel, Pakistan și Filipine. Testul negativ și carantina rămân obligatorii pentru accesul în China. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Apa fântânii de la Casa Albă a fost colorată în verde de St. Patrick’s Day. Andrew Harnik/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
România a rămas singura țară vecină cu Ucraina care mai permite importul de cereale din această țară – Cronica dimineții
Eurostat: Angajații români figurează în statistică pentru anul 2020 cu cele mai multe ore de muncă la nivelul UE – Cronica dimineții